Unul dintre puținele rateuri ale lui Rednic. Ce mai face acum fotbalistul care „nu e pescar, e piesă”. „Puriul” a garantat pentru el, iar acum joacă la un nivel foarte scăzut

Redactor:
Andrei Pal
Unul dintre puținele rateuri ale lui Rednic. Ce mai face acum fotbalistul care
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Rednic a revenit la Dinamo și, așa cum a promis, a adus jucători cu care speră să redreseze formație din Ștefan cel Mare. Cunoscut, de-a lungul timpului, ca un antrenor care are ochi buni la jucători, în special la cei de atac, „Puriul” a avut și rateuri în cariera sa de tehnician. Cel mai recent este cazul islandezului Kaj Leo Bartalsstovu, ajuns la 27 de ani.

Bartalsstovu a venit la Dinamo înainte ca Islanda să ajungă în sferturile de finală ale Euro 2016. Rednic a garantat în momentul oficializării transferului că mijlocașul „nu e pescar, e piesă”, dar cuvintele „Puriului” nu s-au adeverit, timpul demonstrând că acesta s-a înșelat. Bartalsstovu a rezistat doar șase luni în Ștefan cel Mare, strângând opt meciuri, fără gol marcat, dar cu un assist trecut în contul său.

De atunci, islandezul a mai bifat în CV două echipe. Hafnarfjördur și ÍBV, ambele din țara natală. Nici nu mutarea lui la Hafnarfjordur n-a fost una de bun augur. Bartalsstovu a strâns doar șapte apariții, fără vreo reușită notabilă. Acesta pare că și-a găsit liniștea la ÍBV Vestmannaeyjar, unde se află din ianuarie 2017 și unde a strâns 53 de meciuri și nouă goluri.


Bartalsstovu, la prezentarea oficială la Dinamo, din 2016. FOTO: Facebook/Dinamo București.

„Vă spun eu că nu e pescar! E un jucător cu mari calități, foarte bun, cu o educație foarte bună. Am văzut tot felul de comentarii despre el, dar vă spun eu că e fotbalist foarte bun, nu pescar! Ă‚sta chiar e piesă”, era descrierea pe care „Puriul” i-o făcea lui Bartalsstovu la capătul primului meci jucat de feroez în tricoul alb-roșu. Leo Bartalsstovu a venit la Dinamo într-o perioadă în care Rednic i-a transferat pe Miha Mevlja, Ante Puljic sau Harlem Antun Palic sau Harlem Gnohere, iar toți reușind să se impună și se transfere mai departe pe sume importante.

În acest sezon, fostul fundaș i-a adus pe Naser Aliji (albanez, fundaș), Rachid Ait-Atmane (francez, mijlocaș), Gregory Tade (francez, atacant) și Simon Zenke (nigerian, atacant).

75.000 de euro este cota de piață a lui Kaj Leo Bartalsstovu, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

6 e locul ocupat de IBV în campionatul Islandei
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat toată România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×